Vrejul mortilor



Marius Ursache
Scris pe 20 ianuarie, 2007, în Peru
… sau ayahuasca, in Quechua. O planta, o bautura, un halucinogen, un ritual samanic, o calatorie si o experienta unica ce iti schimba pentru totdeauna modul in care vezi anumite lucruri. E mult de povestit, poate cea mai lunga poveste de pana acum, insa oricat de lunga, detaliata, frumoasa sau ciudata ar fi, nu poate sa redea decat infim de putin experienta traita.
Tot auzisem de ayahuasca, inca din Cuzco, de efectul halucinogen si de ardoarea cu care era cautata de turisti, desi banuiala mea era ca ceremoniile din centrele turistice erau, mai degraba, inselatorii sau variante de plastic ale ritualului, asa cum au ajuns multe dintre lucruri traditionale, din dorinta de a le exploata turistic. Mai tarziu, in Iquitos, povestind vrute si nevrute cu Richard, am atins si subiectul ayahuasca, iar intrebarea care a urmat, ‘Te intereseaza?’ n-a asteptat raspuns. ‘Cel mai bine e sa participi la un asemenea ritual dupa ce ne intoarcem din jungla. Vei vedea atunci jungla in alt mod’. A fost suficient sa imi trezeasca curiozitatea, desi Richard adaugase ca pentru el ayahuasca nu a fost experienta asteptata. In plus, localnicii cu care mai discutasem, cand auzeau de ayahuasca, parca auzeau de diavol—si parca ar fi intins mainile in fata cu aratatoarele in forma de cruce, pentru a se feri de ispita (desi nimeni n-a facut acest gest).


Finding Nemo Norma


Richard se oferise sa mearga cu mine la un saman veritabil si recomandarea initiala fusese Norma Panduro, una dintre putinele femei-saman, o ayahuasquera renumita, asa ca in ultima zi inainte de a pleca din Iquitos era singurul lucru ramas pe lista mea de to-do din Peru.


Dupa o bere impreuna, asezati pe bordura din fata bodegii preferate a lui Richard, am inceput sa fluieram dupa un mototaxi care sa fie dispus sa ne duca pana la Km 54 pe soseaua spre Nauta, sa ne astepte 3-4 ore cat avea sa dureze ritualul (pana spre miezul noptii) si sa ne aduca inapoi pentru ca a doua zi dimineata sa am macar o sansa sa prind avionul spre Lima. Primii doi au declinat ocazia de a castiga in jumatate de zi banii pe care altfel i-ar fi facut intr-o saptamana (de altfel o atitudine des intalnita in Peru), insa al treilea a batut palma pe 100 de soli.


Drumul a durat peste doua ore. Cararea spre casa Normei nu era la Km 54 si, bineinteles, nu exista nici un indicator To Norma Panduro, Ayahuasqueraï pe marginea strazii, asa ca am mers pana la Km 65 si inapoi, cu Richard incercand sa isi aduca aminte reperul de pe marginea strazii, o maloca unde se vindeau sucuri si hartie igienica. Pana la urma, la intoarcere, deja pe inserat, am reusit sa gasim cararea spre cabana, la Km 45. Facusem 30 de km si o ora in plus speram ca vom avea suficienta benzina pentru intoarcere. Intrebarea care a aparut era ce sa facem cu soferul de mototaxi, pentru a ne asigura ca nu ne trage clapa si ne lasa in mijlocul pustietatii. Sugestia lui Richard a fost sa rupem bancnota de 100 de soli in doua si sa ii dam jumatate, iar cealalta jumatate la intoarcere. Pana la urma am preferat sa il taram dupa noi pana la casa Normei prin intunericul din jungla, si sa glumim (in engleza) ca sa rapesti mototaximetristi si eventual sa le furi rinichii ar fi extrem de simplu si profitabil in conditiile actuale. A scapat insa, pentru ca dupa douazeci de minute de mers prin noroiul si mazga de pe carare, am ajuns la casa Normei.
Pregatiri de ritual




Norma Panduro Havarro


Norma Panduro Havarro e un saman din tribul Shipibo, iar daca ai vedea-o in afara contextului samanic, ar putea foarte bine sa fie o bunica respectabila, cu aspect de profesoara sau contabila iesita la pensie. In schimb, in vesmintele Shipibo, devine un saman care emana mister, exotism si respect. Are peste 50 de ani si aflu ca a inceput sa practice samanismul dupa ce un ayahuasquero a salvat-o de la moarte la 17 ani, cand a fost diagnosticata cu tuberculoza cronica si cancer pulmonar.


Dupa primele zece minute de discutii cu Norma, Richard, care e cam obosit si cu doua beri la bord, devine irascibil, se ridica si pleaca, spunandu-mi ca ma asteapta la strada, unde e parcat mototaxiul, si ca nu are de gand sa participe la ritual. Reactia lui violenta ma surprinde (desi m-am obisnuit cu iesirile lui) si ma simt prost pentru ca sunt prins intre a-l urma (si-a sacrificat ziua intreaga pentru a ma insoti aici) si a ramane. Aleg ultima varianta, pentru ca nu vreau sa pierd ocazia de a vedea un ritual samanic.


Iesim din casa (care e, de fapt, o maloca) pentru a vedea, la lumina lanternei, cum arata planta ayahuasca, un vrej care se catara pe copacii din gradina, si care e constituentul principal al bauturii, impreuna cu frunzele de chacropanga.




Ayahuasca


Norma preparand ayahuasca
2005 Rollin Dust


Inainte de inceperea ceremoniei am o multime de intrebari despre ayahuasca cum se prepara, ce este, care e rolul in traditia tribului, care e istoria, care e diferenta dintre un saman si un curandero si multe altele. Insa Norma nu pare extrem de doritoare de explicatii ci mai degraba nerabdatoare sa inceapa ritualul. Totusi imi spune cate ceva.Ayahuasca are o parte fizica, una psihica si una spirituala. Partea fizica e efectul medicinal al plantei, la purga sau curatirea organismului ocazie cu care aflu ca s-ar putea sa vars si primesc o galeata pentru a o avea la indemana. Partea psihica tine tot de efectul medicinal, relaxand mintea si ajutand la purificare. Partea spirituala depinde de fiecare se spune ca poti vedea viitorul, avea viziuni sau vorbi cu spiritele. Experienta fiecaruia e diferita.


Aici discutia se incheie si ritualul incepe, in maloca scufundata in intuneric. In afara de Norma si de mine, mai e un tanar Shipibo (ajutorul Normei), doi ucenici (dintre care unul, pe nume Roy, e american) si soferul de mototaxi sechestrat, care atipeste pe o saltea langa usa si care nu va participa la ritual. Norma sta pe un balansoar si toarna licoarea intr-un bol mic, cat o cana. Inainte de a ne servi, ajutorul ei aprinde o mapacho (tigara din tutun din jungla, care contine de 20 de ori mai multa nicotina decat tutunul normal) si sufla fumul in crestetul meu, in palme si pe spate, sub tricou. Apoi primesc bolul, in care e un lichid gros, care apuc sa vad la o fulgerare de lanterna ca e portocaliu si opac. Eayahuasca si are un gust amar, greu. Trec zece minute nimic nu se simte diferit, asa ca intreb daca e normal, mai ales ca organismul meu e destul de rezistent si pana acum a reactionat bine, inclusiv la ultima experienta, ritualul Matses. Norma imi spune sa mai astept un sfert de ora, iar daca nimic nu se schimba, voi mai primi o portie. Inca cinci minute si tot nimic. Camera video mi se blocase si imi parea rau ca nu aveam sa pot pastra pe caseta ritualul. Insa ce urmeaza n-as fi avut cum sa inregistrez experienta interioara, din mintea mea, avea sa bata de departe tot ce ar fi putut inregistra camera video.
…si incepe!


Stau jos, sprijinit cu spatele de peretele maloca cu ochii inchisi, pana ce la un moment dat imi dau seama brusc ca ceva e diferit. Primul lucru pe care il simt e greu de descris, insa e o senzatie pe care am mai avut-o cand eram mic si pe care o tin minte, pentru ca e foarte ciudata. Simt ca sunt, in acelasi timp, si foarte mic incat orice lucru pe care il vad in minte e ca sub lupa, foarte detalia insa si foarte mare, incat par ca pot strivi orice ating. Nu stiu daca e ceea ce altii descriu ca experienta extra-corporala, insa daca ma uit in jos, picioarele par foarte indepartate. Sunt constient in totalitate, lucid, iar senzatia descrisa e foarte vaga, ca atunci cand inchizi ochii si incepi sa visezi, chiar daca nu dormi.


Imi este putin greata, din ce in ce mai mult pe masura ce timpul trece, dar nu imi vine sa vars, pentru ca toata ziua nu am mancat decat o portie de orez si o bucata microscopica de carne de pui. Insa, tinand ochii inchisi, incep sa vad forme colorate si modele geometrice ca un caleidoscop, ca atunci cand, fiind la gradinita si nedorind sa dorm dupa-amiaza, imi apasam ochii cu palmele si incepeam sa vad stelute, lumini si modele care se roteau. Numai ca acum culorile si modelele difera.


Dupa alte cinci minute imi este mai rau. Imi trag galeata in fata, e tot intuneric, si incerc sa imi controlez spasmele care imi urca din stomac in gat, din ce in ce mai violent. Reusesc sa blochez primele doua dorinte ale orezului de a iesi afara, atat de puternic incat parca fac carcei pe esofag, insa a treia oara jetul tasneste puternic in galeata. Ma aplec deasupra ei si vars in continuu si violent, cu cele mai puternice spasme pe care le-am avut vreodata. Simt ca tot ce am in mine vrea sa iasa afara, si chiar asa si este, pentru ca dupa stomac, e randul intestinelor sa se contracte si sa reverse si simt gustul amar al lichidului biliar. Desi e intuneric, pot sa jur ca ce am varsat ultima oara e negru. Nici bine nu se termina spasmele, ca incep sa tusesc la fel de violent, cu bucati de mancare nedigerate pe care le-am aspirat accidental. Ce e curios insa e ca, desi reactia organismului e violenta, nu ma deranjeaza pe cat ar trebui, ba chiar ma simt mai bine, curatat pe dinauntru, si ma linistesc.


De la primul jet in galeata, care e semn ca ayahuasca isi face efectul, Norma incepe sa cante si sa bata ritmul cu un manunchi de frunze uscate (asculta). Cantatul continua cu fluierat pe acelasi ritm (asculta), chiar si dupa ce termin treaba cu galeata. Ma relaxez, ma sprijin cu spatele de perete si o senzatie de bine ma cuprinde. N-a fost chiar atat de neplacut sa dau totul afara si, din cand in cand, mai tusesc si scuip in galeata cate o boaba de orez.


RItualul Ayahuasca
2005 Rollin Dust

Halucinatiile


Formele geometrice pe care incepusem sa le vad devin mai clare. Nu mai sunt doar modele geometrice, ci carcei care se rasucesc si se incolacesc, dand nastere altora, ca niste fractali Mandelbrot iar mai tarziu imi dau seama ca sunt liane si plante, si ca incep sa vad jungla. Totul e colorat metalic, cu reflexii si texturi exotice. Arata ca o scena orientala, din povestile indiene Ramayana sau Bhaghavadgita. Mi se pare ciudat, pentru ca ma asteptam ca halucinatiile, sau viziunile, sa aiba un specific local. Incerc sa ascult mai bine cantecul Normei, sa gasesc ceva indian amazonian, cu motive Bora, Yagua sau Shipibo. Insa mintea imi fuge tot timpul spre imaginile exotice cu Krishna, Ganesh (zeul-elefant) si nu vrea in ruptul capului sa vada jungla asa cum e aici.


Fractali Mandelbrot

Viziuni exotice


Viziunile, daca e sa le spun asa, progreseaza. De la motive geometrice, vrejuri si liane, decoruri din mitologia hindusa, mai nou vad desene animate. Oricat de ciudat ar suna, orice motiv geometric in miscare, privit mai de aproape, e un animal sau o planta. Serpi, paianjeni, soparle, maimute, lacuste… Toate multicolore si irizate, o combinatie ciudata de  Fantasia  lui Disney,  Nightmare Before Christmas  al lui Tim Burton si Happy Tree Friends  (ok, nu sangeroasa ca ultima)… Astfel incat si cele mai urate si scabroase animale din realitate, aici sunt frumoase, extraordinar de frumoase. Totul e frumos, cum ar putea sa nu fie, cand jungla pe care am vazut-o, si cea pe care o vad, sunt prietenoase, user-friendly, dupa cum ar fi spus Richard, cand culorile sunt cele mai frumoase culori pe care le-am vazut (sau mai bine zis gandit) vreodata. Sunt culori metalizate, iridiscente predomina roz, violet, albastru deschis nuante pe care stiu ca nu le-am vazut decat foarte rar in lumea reala, pe aripile fluturilor ochi de bufnita sau ale scarabeilor, si pe care n-as putea sa le reproduc.


Fantasia, de Disney


Nightmare Before Christmas, de Tim Burton


Happy Tree Friends


Jungla din mintea mea e o apologie a frumosului, cu atat de multe detalii minunate incat mai tarziu nu le voi tine minte. Singurul detaliu care mi-a ramas in minte e cel al unor pene tarcate, ca de bibilica, a caror nervuri se transforma in fire de par, in care penele se scufunda transformandu-se intr-o superba blana de leopard. Sunt constient ca totul e un mixaj din experientele vizuale acumulate de-a lungul timpului, dar mai ales in ultimele doua saptamani din jungla, insa amploarea lumii fantastice create de mintea mea depaseste posibilitatile de intelegere ale unei minti care functioneaza, dupa cum am zice,  normal. Ceea ce simt e o extindere a posibilitatilor de a gandi si imagina lucruri. E ca si cum mintea mea ar fi stat ascunsa in orificiul inferior al unei palnii si acum se ridica spre partea superioara, care nu e doar mai larga, ci permite si sa vezi dincolo de marginile palniei.




Detalii vizuale


Sunetele. Jungla. Muzica. Dansul.


Auzul e singurul simt care imi aduce informatii din exterior, iar sunetele si muzica sunt cele care stimuleaza mintea sa vada  lucruriï. Jungla din jur vibreaza de cantecul greierilor si al altor insecte, de ciripiturile unor pasari tarzii si de fosnetul frunzelor. Totul se aude cu ecou, iar sunetele par mai mult decat tridimensionale la un moment dat chiar simt ca si cum sunetul ar fi lichid si eu as inota prin el: ma inconjoara, ma uda si se prelinge lin pe langa mine. Norma canta si fluiera intonatiile samanice (numite icaros si care uneori suna pueril, ca niste cantecele vesele pentru copii), bate ritmul cu manunchiul de frunze uscate si mai apoi cu calcaiul in podeaua de scanduri. Starea de euforie face ca muzica sa imi para extraordinara, incomparabila cu tot ce am adorat pana acum (Iron Maiden, Stevie Ray Vaughan), iar corpul meu incepe sa danseze spasmodic pe ea. Ma surprind oarecum rusinat de exces, desi e intuneric si nu ma vede nimeni. Partea constienta opreste imediat dansul, insa pentru ca stiu ca ma pot controla in orice moment, ma simt in siguranta si ma las dus de val si dansez pe saltea in ritmul indracit al cantecelor Normei. In viata de zi cu zi nu ma omor dupa dansat, insa acum imi simt bratele ca niste tentacule care se rasucesc si se unduiesc pe muzica in toate directiile, fara ca articulatiile sau restul corpului fizic sa stanjeneasca miscarile. Iar cand ritmul se mai opreste, toata fiinta mea tanjeste dupa el.
Fericire extrema


Starea de euforie care ma cuprinde ma face sa zambesc tot timpul, ba chiar sa pufnesc in ras dar imi dau seama (ca si de dans) si incerc sa ma controlez. Dar imediat ce devin din nou sobru imi spun ca sunt ridicol, ca ar trebui sa ma las purtat de val, ceea ce si fac. Dansez, visez, inot printre sunete si imagini, ma simt mai bine decat oricand si, din nou brusc, realizez ca sunt fericit. Mai fericit decat am fost oricand joaca copilariei, dragostea, orgasmul, bucuria din viata de zi cu zi sunt umbre sterse ale fericirii pe care o simt. Sunt fericit ca am ajuns sa simt ceea ce simt, ca vad ceea ce vad, ca stiu acum ca exista mult mai mult decat ce stiam si as fi putut sa invat vreodata. Fericirea imi umple sufletul ca spuma care creste cand dai drumul la jetul de apa in cada, si creste, si da pe dinafara pana ce simt ca explodez de extaz. Este WOW cu litere groase de o suta de metri inaltime! Abia acum inteleg ce inseamna high in expresia getting high. Ii sunt mai mult decat recunoscator lui Richard, pentru ca ii datorez aceasta experienta, si simt (din nou simt) ca e o stare pe care as vrea sa o impartasesc cu toti prietenii (si poate ca unii dintre voi, daca ajung vreodata in Peru sau in jungla amazoniana, nu o vor rata).


De pe varful pe care sunt, culmea fericirii, incep sa alunec lin si foarte, foarte incet, si simt ca fericirea se transforma intr-o stare de liniste si beatitudine care ma va tine mult, mult timp. E, probabil, efectul psihic al ayahuasca, o echilibrare si multumire sufleteasca deosebita.
Distorsiunile timpului. Deja-vu.


Nu mai constientizez timpul cronologic, pentru ca lucrurile se intampla prea repede si prea intens. E ca si cum mintea mea s-a extins si percepe mai mult decat realitatea pe care o numim imediata. De fapt, o percep infim si doar daca ma concentrez asupra ei, pentru ca cei 98% din informatii pe care vazul le da nu prea exista, fiind intuneric. Dar, de fiecare data cand ma uit peste umar, la cerul care vag luminat de stele, ma departez de ceea ce ayahuasca imi arata. Asa ca renunt sa caut lumina, pentru ca stiu ca oricand ma pot  ntoarce, si inchid ochii pentru ca sa vad ce se intampla in jungla.


Dupa cum am spus, nu mai percep timpul. Daca ma mai uit din cand in cand la limbile cu fosfor ale ceasului de la mana, am senzatia timp de mai bine jumatate de ora ca e opt si un sfert, oricat as incerca sa ma conving ca nu e normal. Mai mult, incep sa am senzatii de deja-vu, lucru care ma deranjeaza initial, pentru ca stiu clar ca s-au intamplat, insa e ca si cum mintea mea nu se poate abtine sa nu mearga din nou prin aceleasi ganduri, mai adaugand doar un pic de sare aici, un pic de piper acolo, pentru a-mi arata ca nu e exactacelasi lucru. Norma, prin cantece si mai apoi prin vorbe, stimuleaza senzatia, pentru ca partea mea rationala, care sta de sase, observa ca Norma repeta anumite intrebari sau concluzii pe care le exprima cu voce tare. Dar ma obisnuiesc cu senzatia de deja-vu pana acolo incat ma amuza de fiecare data cand imi dau seama de cum ne manipuleaza Norma. Nu e confortabil insa cand simt ca mintea mea insista sa tot revina asupra unor episoade. Oricum, sunt bulversat temporal si incetez sa ma uit la ceas pentru ca m-am plictisit sa fie opt si un sfert. Si brusc, cand ma uit din nou, e zece.
Iesirea


Constientizez din ce in ce mai mult ca Richard ma asteapta deja de trei ore la sosea, insa nu imi vine sa ma dau dus. Realizez ca ritualul va continua toata noaptea aici, cu Norma discutand cu toata lumea despre cat de speciala e ayahuasca pentru corp si spirit, despre jungla care e aceeasi pentru orice om din lume, chiar daca o vede diferit. Va continua cu vise linistite si cu o minte si un corp curate si fericite. Simt totusi ca lucrurile acestea se vor intampla si la mine, chiar daca acum trebuie sa plec. Culmea e ca nu tanjesc sa repet experienta ayahuasca nu da dependenta. As putea foarte usor sa imi procur o sticla cu lichidul portocaliu din Iquitos, insa fara ritualul samanic nu are nici o valoare. In plus, e o experienta unica, ca o noua calatorie sau o noua vacanta, din care prefer sa raman cu niste amintiri deosebite.


Ma ridic cu greu si ma clatin de parca as fi beat e greu sa ma tin pe picioare in prima faza, pentru ca eu, adica mintea mea, inca hoinareste. Ii platesc Normei (doar nu va imaginati ca totul a fost gratis), il trezesc pe soferul de mototaxi si plec prin jungla spre sosea, cu o lanterna imprumutata. De indata ce deschid ochii si vad lumina, revin la realitate si tot ce s-a intamplat incepe sa se stearga, cum se intampla cu visele cand te trezesti dimineata.


Nu mai am probleme de echilibru, merg coerent pe cararea spre sosea, insa mintea mea umbla aiurea de parca corpul meu ar fi un robotel care indeplineste functiile de baza si o cara spre sosea. Ma joc cu luminile lanternei si desenez cerculete pe noroiul de pe carare, iar cand ma uit la copaci vad trunchiurile intunecate care se clatina in vant, dar daca am inchis ochii apare conturul lor cu roz, violet si albastru metalizat, dansand pe ritmul care mi-a ramas intiparit in memorie o fi spiritele copacilor?


La sosea, Richard doarme pe bancheta din spate a mototaxiului si se trezeste chiar cand ajungem langa el. S-a calmat, insa adoarme la loc dupa ce plecam inapoi spre Iquitos. Eu insa visez in continuare cu ochii deschisi, desi vantul rece care imi bate doua ore in fata ma trezeste incet, iar cand intram in Iquitos totul e deja de domeniul trecutului.
Concluzii


O experienta atat de speciala nu putea sa ramana doar atat, asa ca (intors acasa) am sapat Internetul dupa mai multe informatii despre ayahuasca


Interesant este ca planta raspunzatoare de halucinatii e chacropanga, care contine DMT (di-metil-triptamina), un halucinogen puternic, secretat in mod normal si de epifiza din creierul uman in momente precum nasterea, orgasmul sau moartea. Insa daca mesteci frunzele de chacropanga, DMT ajuns in organism este foarte rapid neutralizat de MAO (mono-amin-oxidaza), astfel incat bautura samanilor include si vrejuri de ayahuasca, care contine harmalina, un alcaloid care inhiba MAO si permite DMT sa ajunga la creier, unde se cupleaza pe receptorii de serotonina, unul dintre neurotransmitatorii importanti din creier, raspunzator (printre altele) de somn, apetit si… fericire.


DMT nu e un drog recreational, ar fi si culmea sa bei ayahuasca si sa te duci in discoteca sa versi. Fara ritualul samanic ar fi altfel cu siguranta. Nu halucinatiile sunt cele care conteaza, ci efectul asupra fizicului, psihicului si spiritualului. Dupa o experienta de acest gen esti schimbat pentru totdeauna chiar lasand la o parte ceea ce vezi si simti, care poate fi de domeniul subiectivului, stiu acum clar doua lucruri; primul e ca intr-adevar ne folosim in mod normal doar o parte din creier, ceea ce face sa nu putem percepe si intelege multe lucruri. Al doilea lucru nu imi mai este frica de moarte.


E intr-adevar o experienta unica, pe care nu o poate descrie nici o poveste dintr-un blog, o carte sau chiar un film. Filozoful Alan Watts o descrie la modul urmator: Load universe into cannon. Aim at brain. Fire! asa ca, in incheiere, nu pot decat sa va recomand informatii suplimentare despre subiect:
Wikipedia contine cateva date despre ayahuasca, DMT, machine elves
Cartea lui Rick Strassman despre singurele studii clinice cu DMT ()
Filmul lui Dean Jefferys, Shamans of the Amazon despre ayahuasca, samani si vindecare. Il puteti descarca aici (torent) sau vedea un fragment mai jos:
Un fragment dintr-un film al Canal 5 France, care arata inceputul unui ritual:
Calatoria spirituala poate fi si mai putin placuta, depinde de scopul ritualului si de saman (de aceea e foarte important). Traditional, ayahuasca era utilizata de samani pentru a diagnostica persoane bolnave, a cauta persoane sau lucruri disparute, a vorbi cu spiritele printre care si cu cele rele. Fragmentele din filmul Blueberryarata ce se poate intampla. Pe langa aceasta, desi filmul e pura fictiune, modul in care sunt realizate efectele vizuale din cadrul calatoriei descriu foarte bine viziunile (cu singura observatie ca in ce am vazut eu lucrurile erau mai colorate, mai vesele si mai cartoonish)
Terrence McKenna, binecunoscutul etnobotanist, vorbeste despre DMT si viziuni:



Un comentariu:

Multumesc pentru comentariu !